marți, 15 februarie 2011

5 soluţii ca să scapi de cearcăne

Pielea din jurul ochilor este sensibilă şi are nevoie de îngrijire specială, atrag atenţia dermatologii. Cearcănele, ridurile fine, pungile sunt doar câteva dintre problemele frecvente care apar în această zonă şi care ne trădează vârsta, nivelul de stres cât şi lipsa somnului. Ce facem când dimineţile ne sunt umbrite de cearcăne?

Iată 5 remedii naturale eficiente care vor reda prospeţimea ochilor tăi în doar câteva minute. Încearcă-le!

1. Felii de cartof crud. Face parte dintre cele mai cunoscute şi eficiente tratamente naturale împotriva cearcănelor şi pungilor de la nivelul ochilor. Aplică-le seara înainte de culcare şi lasă-le câteva minute pentru a acţiona. Dimineaţa vei avea o surpriză plăcută. Repetă tratamentul de cel puţin 3 ori pe săptămână.

2. Suc de castraveţi. Fie că îl aplici cu ajutorul unor dischete demachiante, fie că aşezi direct feliuţe de castravete pe ochi, castravetele te va ajuta să redai luminozitate pielii din jurul ochilor. Lasă-i timp de acţiune aproximativ 15 minute.

3. Ceai verde. Nu numai consumat aduce beneficii. Păstrează-l la frigider şi aplică-l sub formă de comprese pe ochii obosiţi.

4. Smochine. Un alt remediu delicios care şi-a dovedit eficienţa în timp este smochina. Taie o smochină proaspătă pe jumătate şi aşaz-o pe ochi. Lasă-le 10-15 minute şi apoi clăteşte cu apă calduţă.

5. Ulei de migdale şi ulei de măsline. Extrem de hrănitoare pentru piele, aceste uleiuri hidratează, reduc ridurile şi te scapă de cearcăne. Masează-ţi pielea cu ulei în fiecare seara şi vei avea numai de câştigat.

Învaţă sa ascunzi imperfecţiunile


Foloseşte zilnic produse destinate îngrijirii ochilor şi alege-le în funcţie de problemele cu care te confrunţi, cearcăne, riduri, piele grasă sau uscată. Pentru a diminua cearcănele trebuie să foloseşti atât creme contur cât şi anticearcăne. Cele mai eficiente creme sunt cele de seară, pentru că în timpul nopţii activitatea celulară este mai intensă.

Machiajul este o metodă foarte eficientă pentru a ascunde micile imperfectiuni, fie că este vorba de cearcăne sau pete. Important este să ştii sa îl aplici. Pentru a masca cearcănele, foloseşte o nuanţă de anticearcăn mai deschisă decât fondul de ten pe care îl foloseşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu